Ministrul Agriculturii: Satele din R. Moldova pot fi salvate doar prin susținerea fermelor mici de familie
Satele din R. Moldova își vor putea continua viața dacă va fi dezvoltată activitate economică, prin susținerea micilor ferme de familie. De această părere este ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, potrivit căruia, autoritățile își propun, în următorii ani, să implementeze mai multe programe de dezvoltare rurală. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi”, de la TVR Moldova.
„Satele din R. Moldova pot fi dezvoltate, în exclusivitate, în baza activității agricole și mai mult ca atât - a fermelor mici de familie. (...) În localitățile din R. Moldova trebuie să apară familii care produc pâine, care produc și o vând în satul lui. (...) Următorii doi ani vor trece sub egida micilor ferme de familie în localitățile rurale. Satele din R. Moldova în exclusivitatea sa își vor putea continua viața dacă va fi activitate economică”, a afirmat ministrul Agriculturii.
Potrivit lui Bolea, R. Moldova va prelua din experiența altor state în implementarea programelor de dezvoltare rurală.
„Concluziile le-am tras din discuțiile pe care le-am avut cu miniștrii din UE, care au succes în programele de dezvoltare rurală. Și polonezii printre ultimii din UE au început să aplice și ultimii cinci ani au invers cât Moldova. Din Moldova lumea pleacă din sat la oraș, da la ei pleacă din oraș la sat. Noi trebuie să înțelegem, oamenii rămân să locuiască în localitățile unde au un loc de muncă. Noi trebuie să creăm locuri de muncă în sate. (...) Nu vom hrăni toată Europa cu brânză și nu vom face exporturi de zeci de miliarde de euro, dar noi vom salva satul nostru. Sunt programe mici pentru satele noastre și revitalizarea lor”, a specificat ministrul Agriculturii.