Ministra Justiției cere demisia sau retragerea unui membru al CSM, vizat într-un dosar de corupție din 2018
Continuă epopeea în cazul lui Iulian Muntean, numit recent de Parlament în funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) și cercetat penal într-un dosar pe fapte de corupție din 2018. Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru susține că pentru a nu discredita imaginea și eforturile depuse în reforma justiției per ansamblu, retragerea sau demisia lui Iulian Muntean se impune.
Ministra Justiției salută audierile parlamentare pe marginea subiectului referitor la informația privind dosarul penal în care ar fi implicat Iulian Muntean.
„Am urmărit cu atenție declarațiile instituțiilor vizate referitor la informația precum că unul dintre membri CSM, numiți recent de Parlament, ar fi învinuit într-un dosar de corupție. Este binevenit faptul că urmează să aibă loc audieri parlamentare pe marginea acestui subiect, pentru a clarifica toate circumstanțele și pentru a lua măsurile corespunzătoare”, a declarat oficiala guvernamentală.
Lipsa indicării în chestionar a faptului că Iulian Muntean a figurat într-un dosar penal atrage dubii, a menționat Veronica Mihailov-Moraru.
„Cert este un lucru, dacă membrul CSM vizat nu a indicat în acel chestionar al Comisiei pre-vetting despre faptul că a figurat în calitate de învinuit într-un dosar penal atrage dubii serioase asupra integrității sale. Astfel, pentru a nu discredita imaginea și eforturile depuse în reforma justiției per ansamblu, retragerea sau demisia sa se impune”, a conchis ministra Justiției.
Iulian Muntean, numit recent de Parlament în funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), este cercetat penal într-un dosar pe fapte de corupție din 2018. El susține că dosarul „a fost fabricat la comanda regimului Plahotniuc”, iar comisia Pre-Vetting, care i-a evaluat integritatea înainte de numirea la CSM, susține că „nu a fost informată despre investigații sau proceduri penale” în care acesta ar fi fost vizat.
Reprezentanții Centrului Național Anticorupție (CNA) au anunțat că pe 19 septembrie „au confirmat Comisiei Pre-Vetting calitatea de învinuit al membrului CSM, Iulian Muntean, pe cauza penală”. Informația ar fi devenit cunoscută, potrivit CNA, după efectuarea unor „verificari suplimentare” a candidaților non-judecători la funcția de membri în CSM.
Comisia juridică, numiri și imunități, din Legislativ a anunţat pentru luni, 25 septembrie, ora 11.00, audieri parlamentare pe marginea acestui subiect.