Militarul moldovean Arslan Safarmatov, reținut pentru trafic de droguri, plasat în arest în penitenciar
Militarul moldovean Arslan Safarmatov, care a luptat în Ucraina de partea Kievului și care este învinuit în dosarul drogurilor din Ucraina de 6.7 milioane de lei, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, cu executarea în penitenciar. Decizia a fost pronunțată, marți, 15 august.
Decizia privind schimbarea măsurii din arest la domiciliu în arest preventiv pentru 30 de zile, cu executarea în penitenciar, a fost pronunțată de Curtea de Apel Chișinău, la solicitarea procurorilor de la Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, care au contestat încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana.
Urmărirea penală continuă, iar persoana vizată beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Descinderile la locuința lui Arslan Safarmatov au avut loc în dimineața zilei de 31 iulie. În urma acestora, el a fost reținut pentru 72 de ore, ulterior plasat în arest la domiciliu.
Arslan Safarmatov susține că ar fi vorba de un dosar „fabricat la comandă”.
„Procurorii PCCOCS de comun cu ofițerii SIS, au desfășurat percheziții într-un dosar de trafic de droguri din Ucraina, de circa 6.7 milioane de lei, la sfârșitul lui februarie curent.
Mai exact, cele 178 de brichete cu substanță asemănătoare hașișului au fost depistate în spațiul destinat roții de rezervă al mașinii conduse de o șoferiță din Ucraina, cu tatăl acesteia și cu doi copii minori. Aceștia au fost opriți în Lipcani, Briceni de către Echipele Mobile ale Serviciului Vamal pentru control în linia a doua”, a informat PCCOCS, luni, 31 iulie.
Potrivit oamenilor legii, Arslan Safarmatov ar fi organizat traficul ilicit de droguri prin contrabandă, de comun cu alte persoane.
„Deși acesta (n.t: Arslan) nu-și recunoaște vinovăția, probele demonstrează contrariul – fapt pentru care procurorii PCCOCS urmează să solicite plasarea acestuia în arest preventiv, astfel încât investigațiile să nu fie împiedicate”, au mai spus reprezentanții PCCOCS:
În ceea ce privește probatoriul ridicat din apartamentul învinuitului, potrivit PCCOCS, acesta conține inclusiv mijloace bănești. Mai exact, au fost ridicate mai multe bunuri și sume de bani - peste 5.000 de dolari și peste 8.000 de euro - a căror proveniență (din surse legale sau ilegale) urmează să fie stabilită.