Mihai Popșoi s-a întâlnit la Kiev cu omologul său ucrainean. Despre ce au discutat

Mihai Popșoi s-a întâlnit la Kiev cu omologul său ucrainean. Despre ce au discutat
Sursa foto: MAE/Telegram

Ministrul afacerilor externe (MAE), Mihai Popșoi, a avut o întrevedere la Kiev cu omologul său, ministrul afacerilor externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba. Oficialii au discutat despre cooperarea bilaterală moldo-ucraineană, situația de securitate din regiune, dar și pașii pe care îi întreprinde Republica Moldova și Ucraina pentru a adera la Uniunea Europeană.

Potrivit unui comunicat emis de MAE, aceștia au convenit să consolideze dialogul bilateral dintre cele două țări și să coopereze mai strâns în domeniul economic, comercial, social, inclusiv în dezvoltarea infrastructurii transfrontaliere.

Am discutat și despre progresul realizat de ambele țări pe dimensiunea integrării europene și am decis să intensificăm schimbul de informații și bune practici în acest domeniu. (...). Totodată, am vorbit și despre organizarea unei noi reuniuni a trilateralei R. Moldova- Ucraina - România, care va avea loc în luna mai, la Chișinău. L-am asigurat pe Dmitro Kuleba că, R. Moldova va sprijini ferm independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, în limitele hotarelor recunoscute la nivel internațional”, a declarat Popșoi.

Aceasta este prima vizită a lui Mihai Popșoi în Ucraina, după preluarea funcției de ministru de Externe.