Mihai Popșoi a avut o întrevedere cu secretarul general adjunct al NATO, la Bruxelles

Mihai Popșoi a avut o întrevedere cu secretarul general adjunct al NATO, la Bruxelles
Sursa foto: Facebook/Mihai Popșoi

Ministrul de Externe, Mihai Popșoi, a avut o întrevedere cu secretatul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Bruxelles. Oficialul a precizat că vizita la Cartierul General al Alianței Nord-Atlantice coincide cu marcarea aniversării a 30 de ani de la aderarea R. Moldova la Parteneriatul pentru Pace al NATO.

Popșoi a menționat că în cadrul întâlnirii a discutat despre implementarea obiectivelor Planului Individual de Acţiuni al Parteneriatului R.Moldova - NATO, consolidarea capacităților de apărare a țării și cooperarea în combaterea noilor amenințări la adresa securității țării noastre.

Totodată, ministrul a reiterat interesul pentru expertiza și asistența organizației pentru modernizarea sectorului de securitate și apărare a R. Moldova și a vorbit și despre ultimele evoluţii care vizează securitatea regională și riscurile generate de războiul Federației Ruse împotriva Ucrainei.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Concomitent, secretarul general adjunct al NATO a reconfirmat angajamentul Alianței pentru parteneriatul cu R. Moldova și a reiterat suportul pentru integrarea europeană a țării noastre.

În perioada 19 - 21 martie, ministrul de Externe se află într-o vizită la Bruxelles. Vineri, 22 martie, ministrul Popșoi va efectua o vizită de lucru la Budapesta, unde va avea o întrevedere cu ministrul de externe al Ungariei, Peter Szijjarto.