Meteorologii anunță cod galben de ceață, valabil pe tot teritoriul Republicii Moldova
Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) anunță cod galben de ceață, valabil în toată țara.
Potrivit meteorologilor, avertizarea e valabilă de astăzi, 17 decembrie, ora 16:30, până mâine, 18 decembrie, ora 11:00.
Se va forma ceață densă pe arii extinse, cu vizibilitate de circa 200 de metri sau mai puțin.

În acest context, șoferii sunt atenționați să sporească atenția, să adapteze viteza la condițiile de drum și să folosească luminile de întâlnire și pe timp de zi. Pietonii sunt încurajați să fie vigilenți și să se asigure înainte de a traversa strada.
Vrei știrile pe scurt și rapid? Suntem și pe Telegram