MEC s-a răzgândit: Examenele gimnaziale din sesiunea 2025 nu se vor desfășura în centre speciale
Elevii claselor a IX-a vor susține examenele gimnaziale la fel ca până acum, în instituțiile în care își fac studiile. Cu precizări în acest sens a venit ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, care a propus anterior ca testările să fie organizată în centre speciale, după modelul celor de la Bacalaureat.
„Nu vom avea centre de examinare în afara instituțiilor de învățământ. Elevii vor susține examenele în instituția în care învață, dar ne vom ambiționa să asigurăm în toate instituțiile prezența observatorilor din afara lor, delegați de către direcțiile de învățământ. Suplimentar, după modelul acestui an, ne vom ambiționa să avem la scară națională observatori externi, desemnați de către minister, și, bineînțeles, evaluarea centralizată a tuturor lucrărilor”, a declarat Dan Perciun în cadrul unei intervenții live pe Facebook.
Toate detaliile tehnice privind desfășurarea examenelor de clasa a IX-a din sesiunea 2025 vor fi reflectate într-un regulament, care va fi făcut public la mijlocul lunii decembrie.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
„Împreună cu Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare (ANCE) vom ieși într-o conferință de presă și vom oferi toate detaliile cu privire la cum se va desfășura examenul de clasa noua anul viitor. Am avut timp să colectăm și informații din raioane, să discutăm pe interior”, a precizat oficialul.
Șefa Direcției Educație Leova, Aliona Carafizi, a declarat pentru Europa Liberă că Ministerul Educației și Cercetării (MEC) și-a revizuit intenția din cauza cheltuielilor prea mari.
„Nu erau planificate în buget. Toate deciziile acestea trebuiau discutate cu Ministerul Finanțelor, apoi să fie făcute publice”, a explicat Carafizi.
Amintim că responsabilii de la Ministerul Educației declaraseră în repetate rânduri că viitoarele examene naționale de absolvire a gimnaziului se vor desfășura în Centre speciale. Dan Perciun a anunțat despre posibilitatea desfășurării examenelor gimnaziale în asemenea format încă la finele lunii iunie curent, în contextul în care în ultima sesiune au fost depistate mai multe abateri.