Mascații de la „Fulger” vor efectua exerciții tactice în capitală și în raioanele țării, timp de câteva săptămâni
Timp de câteva săptămâni, mascații Brigăzii de poliție cu destinație specială „Fulger” vor participa la mai multe exerciții de intervenție care fac parte din planul de activitate al instituției, inclusiv va fi testată conlucrarea cu alte subdiviziuni ale Inspectoratului General al Poliției (IGP) în situații de urgență. Poliția roagă cetățenii să-și păstreze calmul și să se informeze doar din surse oficiale.
Poliția Națională anunță că, timp de câteva săptămâni, cetățenii s-ar putea să vadă mașinile speciale ale Brigăzii „Fulger” sau mascații care imobilizează cetățeni, blochează mașini, rețin persoane.
Atât ziua, cât și pe parcursul nopții, s-ar putea să vedeți în capitală sau în raioanele țării mașinile speciale ale Brigăzii sau mascații care imobilizează cetățeni, blochează mașini, rețin persoane, etc. Să știți că sunt niște simulări, iar securitatea dumneavoastră nu este în pericol.
Poliția Națională solicită calm din partea cetățenilor, evitarea mesajelor de panică pe rețelele de socializare și informarea doar din surse oficiale.