marți, 05 august, 2025
  • USD
  • EUR
Marina Tauber își va afla sentința pe 30 septembrie. Procurorii au cerut 13 de ani de închisoare
Sursa foto: ria.ru

Marina Tauber își va afla sentința pe 30 septembrie. Procurorii au cerut 13 de ani de închisoare

Pe 30 septembrie, Marina Tauber își va afla sentința în dosarul în care este acuzată de falsificarea rapoartelor financiare, acceptarea finanțării ilegale din partea unui grup criminal organizat și amestec în înfăptuirea justiției. Decizia va fi pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, anunță Procuratura Anticorupție.

Astăzi, 4 august, au fost încheiate replicile părților în acest dosar. Faptele comise de Marina Tauber vizează cinci capete de acuzare și au legătură directă cu activitatea fostului Partid „Șor”. În timpul ședinței, în fața sediului Judecătoriei Buiucani s-au adunat mai mulți simpatizanți ai Marinei Tauber, care au solicitat achitarea acesteia.

Amintim că procurorii cer ca Marina Tauber, judecată pentru finanțarea ilegală a fostului partid Șor, să fie condamnată la 13 ani de închisoare și anunțată în căutare. Solicitarea a fost înaintată în cadrul dezbaterilor judiciare de la Judecătoria Buiucani, la ședința din 11 iulie.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

Începând cu iunie 2023, când dosarul a fost trimis în instanță, Tauber se prezenta regular la ședințele de judecată. Ea spunea că dosarul este fabricat la comanda guvernării Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), iar ședințele (care erau uneori programate câte două ori pe săptămână) o împiedică să-și desfășoare activitatea de deputată de opoziție.

În septembrie 2024, după ce a fost audiată majoritatea martorilor și procurorii au început să prezinte probele scrise, deputata a obținut permisiunea să nu se mai prezinte la unele ședințe de judecată.

Pe durata procesului, Marina Tauber a obținut de 12 ori permisiunea să plece peste hotare și de fiecare dată s-a întors în R. Moldova. Pe 7 ianuarie 2025, când nu mai avea nicio interdicție, deputata a zburat de la Chișinău la Istanbul. Aceasta nu a mai revenit în R. Moldova, rămânând însă activă pe canalele de pe rețelele sociale.