Marcela Nistor, numită secretar de stat la Ministerul Culturii. Va coordona domeniul artelor și industriilor creative
Marcela Nistor a fost numită în funcția de secretară de stat a Ministerului Culturii, decizia fiind aprobată miercuri de Cabinetul de miniștri. Ea va coordona domeniile artei, industriilor creative și educației artistice.
Noua secretară de stat are o pregătire solidă în domeniul cultural. Marcela Nistor este absolventă a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, unde a studiat artele spectacolului.
În perioada 2021-2025, Marcel Nistor a fost deputată în Parlamentul Republicii Moldova, implicându-se activ în promovarea unor proiecte legislative care vizează dezvoltarea culturii și a educației artistice. Printre inițiativele susținute de ea se numără politici de sprijin pentru artiști și tineri creatori, măsuri dedicate modernizării învățământului artistic, dar și programul „Voucher cultural”, gândit pentru a încuraja accesul publicului la evenimente și produse culturale.
Autoritățile susțin că experiența sa în domeniul cultural și legislativ va contribui la consolidarea politicilor publice din acest sector și la dezvoltarea industriilor creative din Republica Moldova.
Vrei știrile pe scurt și rapid? Suntem și pe Telegram