Mandatul a fost validat. Ion Ceban - primar de Chișinău în următorii patru ani

Mandatul a fost validat. Ion Ceban - primar de Chișinău în următorii patru ani
Sursa foto: Instagram/MAN

Consiliul electoral al circumscripției electorale (CECE) Chișinău a validat noul mandat de primar al Capitalei, la ședința de miercuri, 22 noiembrie. De asemenea, au fost validate și mandatele celor 51 de consilieri municipali.

Candidatul Partidului Mișcarea Alternativă Națională (MAN), Ion Ceban, a obținut al doilea mandat de primar al municipiului Chișinău.

Ion Ceban a acumulat 50,62% din sufragii la alegerile din 5 noiembrie.

Mandatele consilierilor

Tot la ședința de astăzi au fost validate și mandatele consilierilor în Consiliul Municipal Chișinău (CMC).

Partidul Mișcarea Alternativa Națională (MAN) și Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) vor avea câte 20 de consilieri.

MAN a obținut 33,10% din voturi, iar PAS – 32,88%.

Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) va avea șase mandate, iar Partidul Comuniștilor din R. Moldova (PCRM) -  două.

Partidul Renaștere, Partidul Platforma Demnitate și Adevăr și Partidul politic Partidul Nostru vor avea câte un consilier.

În Consiliul Municipal Chișinău sunt 51 de consilieri.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM