Majoritatea asistenților personali, demiși de Primăria Chișinău, și-au ridicat compensația pentru luna aprilie

Majoritatea asistenților personali, demiși de Primăria Chișinău, și-au ridicat compensația pentru luna aprilie
Sursa foto: Getty Images

Majoritatea asistenților personali, demiși ilegali de către Primăria Chișinău sau cărora le-au fost modificate raporturile de muncă prin diminuarea normei de muncă, beneficiază pentru a doua lună consecutiv de o plată compensatorie din partea Ministerului Muncii și Protecției Sociale (MMPS).

Plățile sunt realizate fără necesitatea unei solicitări sau depunerii unor cereri, dar cu efectuarea unor evaluări suplimentare (pentru a stabili în ce măsură a fost afectat fiecare asistent personal) și pot fi ridicate la Oficiile „Poșta Moldovei”.

Asistenții personali sunt anunțați printr-un SMS despre disponibilitatea de ridicare a plății. Din momentul recepționării mesajului, asistenții vor avea la dispoziție 2 săptămâni pentru a ridica plata de la orice oficiu poștal.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Disputa dintre autoritățile centrale și cele locale a început în luna ianuarie, când Guvernul a preluat finanțarea serviciului „Asistență personală”, dar a lăsat de o parte municipiul Chișinău și Găgăuzia, spunând că acestea au suficiente resurse. Anterior, asistenții personali erau plătiți de autoritățile locale și din Fondul de susținere a populației, suplinit din câteva taxe, scrie Europa Liberă.

Municipalitatea a refuzat să le achite salariile, pe motiv că nu ar avea destui bani în buget. Mai întâi, au fost concediați cei aflați la pensie, iar salariile celorlalți au fost reduse cu 50-70%. Apoi, autoritățile locale din Chișinău au decis să nu prelungească contractele de muncă ce expiră.

Pe 18 martie, Guvernul a anunțat că pentru luna martie, toți cei 1.215 asistenți personali care au avut de suferit vor primi o sumă fixă de 5.000 de lei, iar în luna aprilie compensația va varia în dependență de nivelul în care salariul acestora a fost redus.

Totodată, Guvernul a votat pe 17 aprilie un proiect prin care asistenții personali din Chișinău, care au fost demiși de către municipalitate, vor fi angajați în cadrul Agenției pentru Gestionarea Serviciilor Sociale cu Specializare Înaltă.

Asistenții personali demiși, cu setul de documente necesar, se pot apropia la Minister pentru a depune dosarul de angajare. Deja peste 200 de asistenți personali disponibilizați au depus documentele pentru a fi încadrați în serviciul social asistență personală.