„Mâine voi merge și voi da explicații”. Ce spun deputații citați de Poliție după ce au purtat panglica negru-oranj

Câțiva dintre cei șapte deputați citați de Poliție pentru purtarea panglicii „Sfântul Gheorghe” au comentat astăzi acțiunile autorităților. Potrivit PRO TV Chișinău, unii dintre aceștia urmează să se prezinte în fața oamenilor legii în următoarele zile, iar alții spun că încă nu au primit „scrisoarea a fericirii”. Totuși, niciunul dintre cei vizați nu intenționează să achite amendă.
„Citația nu a ajuns la mine, dar m-au sunat de la Inspectoratul de Poliție, m-au invitat și mâine voi merge și voi da explicații. Totodată, voi aduce decizia Curții Constituționale care permite să purtăm panglicile „Sfântul Gheorghe” pentru a marca victoria și memoria eroilor noștri”, a declarat deputata Partidului Comuniștilor, Diana Caraman, precizând că va merge în instanță dacă va fi amendată.
Deputatul Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), Vladimir Odnostalco, a spus că încă nu a fost contactat de oamenii legii.
„Poliția încă nu mi-a transmis această scrisoare a fericirii. Este ilegal. (...) Am purtat, port și voi purta (panglica - n.red.)”, a menționat parlamentarul.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Colegul de partid al lui Odnostalco, Grigore Novac, este așteptat la Inspectoratul de Poliție joia viitoare, pe data de 5 iunie.
„Eu o să merg, personal o să merg și o să dau lecții juridice inspectorului care vrea să întocmească. Dacă nu a învățat la facultatea de drept tot ce trebuia să învețe, o să-l învățăm noi”, a declarat Novac.
În această dimineață, și președintele PSRM, Igor Dodon, a anunțat că a fost citat la Poliție pentru purtarea panglicii negru-oranj pe 9 mai. Într-o postare publicată pe rețelele sociale, liderul socialiștilor a menționat că, în cazul în care va fi amendat, va contesta decizia în judecată, la fel cum a făcut în anul 2022.
„Când vom ajunge la putere, vom abroga această lege împotriva poporului și vom întoarce simbolurilor Victoriei respectul cuvenit și onoarea în societate”, a scris Dodon.

Miercuri, 28 mai, ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a anunțat că șapte deputați din Parlamentul R. Moldova riscă să fie amendați pentru că au purtat panglica „Sfântul Gheorghe” pe 9 mai, la evenimentele dedicate Zilei Victoriei. La nivel național au fost documentate 70 de fapte, 55 dintre acestea fiind înregistrate în capitală.
Amintim că, în primăvara anului 2022, la scurt timp după invazia Rusiei în Ucraina, R. Moldova a interzis confecționarea și arborarea simbolurilor rusești „V”, „Z” și panglica „Sfântul Gheorghe”, utilizate de participanții la acțiuni de agresiune militară, crime de război și crime împotriva umanității.
Totuși, în 2023, Curtea Constituțională a decis că panglica negru-oranj poate fi purtată atât timp cât nu promovează agresiunea militară. Premierul Dorin Recean și șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, au avertizat atunci că purtarea acesteia oricum va fi sancționată.
Conform prevederilor Codului Contravențional, pentru confecționarea, vânzarea și deținerea simbolurilor respective, persoanele fizice riscă o amendă de la 4.500 până la 9.000 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunității de la 30 până la 60 de ore. Persoanele cu funcții de răspundere riscă o amendă de la 9.000 până la 18.000 de lei, iar cele juridice - o amendă de la 18.000 la 30.000 de lei.