miercuri, 25 martie, 2026
  • USD
  • EUR
Maia Sandu pleacă la Bratislava: Se va întâlni cu omologul său slovac și va participa la un forum al oamenilor de afaceri
Președinta Maia Sandu și Peter Pellegrini pe fundalul Palatului Grassalkovich, reședința oficială a președintelui Slovaciei. Colaj ziar, sursa foto: presedinte.md, prezident.sk, Diego Delso

Maia Sandu pleacă la Bratislava: Se va întâlni cu omologul său slovac și va participa la un forum al oamenilor de afaceri

Președinta Maia Sandu se va afla mâine într-o vizită oficială la Bratislava, la invitația omologului său slovac, Peter Pellegrini. Președinția de la Chișinău anunță că discuțiile se vor axa pe consolidarea relațiilor bilaterale în mai multe domenii, precum și pe sprijinul Slovaciei pentru aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană.

De asemenea, Maia Sandu și Peter Pellegrini vor asista la semnarea unui acord bilateral în sfera protecției sociale și vor susține o conferință de presă comună. 

Totodată, șefa statului va avea o întrevedere cu președintele Consiliului Național al Slovaciei (forul legislativ unicameral al Slovaciei, format din 150 de deputați), Richard Raši.

Agenda Maiei Sandu mai include participarea la un forum al oamenilor de afaceri, organizat cu ocazia vizitei, în cadrul căruia vor fi abordate oportunitățile de extindere a relațiilor economice dintre Bratislava și Chișinău. În marja evenimentului vor fi încheiate acorduri de cooperare între agențiile de investiții și camerele de comerț ale celor două țări.