luni, 15 decembrie, 2025
  • USD
  • EUR
Maia Sandu își continuă turul european pentru a întări parcursul R. Moldova spre UE - iată unde zboară luni
Sursa foto: Maia Sandu / Facebook

Maia Sandu își continuă turul european pentru a întări parcursul R. Moldova spre UE - iată unde zboară luni

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, își continuă turul vizitelor în Europa pentru a discuta parcursul țării spre Uniunea Europeană și cooperarea bilaterală cu statele membre UE. Luni, 15 decembrie, șefa statului va efectua o vizită de lucru în Republica Elenă, unde se va întâlni cu președintele Constantine Tasoulas și cu prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis.

În cadrul întrevederilor, vor fi abordate subiecte precum avansarea parcursului european al Republicii Moldova, consolidarea relațiilor bilaterale și aprofundarea legăturilor economice dintre cele două țări. De asemenea, discuțiile vor include teme legate de securitatea energetică și extinderea cooperării în domenii strategice, cum ar fi infrastructura, transporturile și domeniul social.

Potrivit administrației prezidențiale, această vizită face parte dintr-un calendar mai amplu de întrevederi ale șefei statului cu oficiali europeni, în contextul pregătirii Republicii Moldova de a avansa pe calea europeană.

În ultimele luni, Maia Sandu a efectuat vizite în mai multe capitale europene, inclusiv la Bruxelles și în state membre ale UE, unde a discutat despre integrarea europeană, reforma justiției, dezvoltarea economică și securitatea energetică.