Maia Sandu, interviu pentru CNN: „Dacă Ucraina nu este ajutată, Rusia nu se va opri”
De Ziua Independenței R. Moldova, președinta Maia Sandu a oferit un interviu pentru postul CNN, în care a declarat că Ucraina trebuie să primească mai mult suport. Potrivit șefei statului, toată lumea ar trebui să înţeleagă că „dacă Ucraina nu este ajutată, Rusia nu se va opri la Ucraina sau la Moldova”.
Maia Sandu a menționat că speră că țara vecină va primi în curând mai mult sprijin, astfel încât Ucraina să-şi poată recupera teritoriile şi să putem asista la „sfârşitul acestui război nebunesc”.
În cadrul aceluiași interviu, președinta a vorbit despre problema transnistreană, relațiile țării noastre cu Federația Rusă și expulzarea diplomaților ruși.
„În regiunea transnistreană există trupe ruseşti, care staționează ilegal. Bineînţeles, acesta este modul în care autorităţile ruse încearcă să influenţeze lucrurile în R. Moldova.
Când persoane din Rusia încearcă să răstoarne un guvern ales în mod democratic, este un semn foarte clar că nu există respect pentru această ţară”, a declarat Maia Sandu.
Potrivit sursei citate, șefa statului s-a expus și pe seama parcursului european al R. Moldova, subliniind că „democraţia din R. Moldova se va păstra atunci când ţara va deveni stat membru al UE”.
Rugată să comenteze moartea șeful grupării Wagner, Evgheni Prigojin, Maia Sandu a menţionat că acest lucru nu face decât să reconfirme riscurile care vin dinspre Rusia, „o ţară care nu are justiţie”.
„Din păcate, acest lucru nu se limitează la graniţele Rusiei. Din păcate, acesta este modul în care Rusia acţionează şi faţă de vecinii săi", a spus Maia Sandu”, a conchis Sandu.