Maia Sandu face apel către Parlament să inițieze procesul de organizare a referendumului privind aderarea țării la UE

Maia Sandu face apel către Parlament să inițieze procesul de organizare a referendumului privind aderarea țării la UE
Colaj ziar.md.

Președinta țării, Maia Sandu, a făcut apel către Parlament să fie inițiate activitățile pentru organizarea referendumului. Solicitarea a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă.

„R. Moldova va trece printr-un moment de cotitură și cred că e important ca să fie foarte clar, să conștientizăm cu toții această oportunitate și necesitatea de a pune umărul. Referendumul din toamnă va defini prezentul și viitorul nostru pentru următoarele decenii, va consfinți alegerea cetățenilor în Constituție”, a declarat președinta.

Maia Sandu a menționat că în ultimele săptămâni a organizat în jur 20 de runde de consultări la care au participat circa 500 de oameni. Discuțiile au avut loc, atât în țară, cât și cu moldovenii din diasporă și nu doar. Președinta a menționat că toți au spus că văd R. Moldova în marea familie europeană.

Șefa statului a mai declarat că Parlamentul va decide data organizării referendumului, „dar cel mai probabil în luna octombrie”.

Totodată, Maia Sandu a anunțat despre lansarea paginii oficiale a campaniei în favoarea aderării la UE, numită pentru.md, care va prezenta avantajele integrării europene și combate falsurile despre UE.

Pe 24 decembrie 2023, președinta Maia Sandu a anunțat că va candida pentru un nou mandat la toamnă și a solicitat Parlamentului inițierea organizării unui referendum privind aderarea la UE. La două zile distanță, PAS a propus modificarea Codului electoral.

Astfel, la 28 decembrie 2023, deputații PAS au votat un amendament care se permită organizarea referendumului republican în ziua desfășurării alegerilor parlamentare și prezidențiale.

Partidul Comuniștilor din R. Moldova a anunțat că va boicota referendumul republican, privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană, solicitat de șefa statului, Maia Sandu.

Referendumul republican, solicitat de Maia Sandu, va putea fi organizat în ziua alegerilor prezidențiale
Referendumul republican va putea fi organizat în ziua desfășurării alegerilor parlamentare și prezidențiale. Amendamentul la proiectul de lege care vizează îmbunătățirea procesului electoral a fost votat în lectură finală la ședința plenară din 28 decembrie. Potrivit responsabililor de la Parlament…
VIDEO/ Maia Sandu anunță că va candida la alegerile prezidențiale din 2024 și solicită organizarea unui referendum
Duminică, 24 decembrie, se împlinesc trei ani de când președinta Maia Sandu se află la cârma R. Moldova. În acest context, șefa statului a anunțat că va candida din nou, la alegerile prezidențiale din anul 2024. În cadrul aceluiași mesaj, Maia Sandu a solicitat Parlamentului inițierea organizării u…