Maia Sandu, distinsă cu „Bled Strategic Forum Distinguished Partner”. Ce semnifică premiul și cine l-a mai primit
Președinta R. Moldova, Maia Sandu, a fost distinsă cu premiul „Bled Strategic Forum Distinguished Partner”. Distincția i-a fost oferită în cadrul Forumului Strategic de la Bled, Slovenia, de către președinta Sloveniei și gazda evenimentului, Nataša Pirc Musar.
Conform organizatorilor, distincția primită de șefa statului este „o recunoaștere a curajului și calităților de lider demonstrate de Maia Sandu în parcursul european al R. Moldova”.
Conform informațiilor oficiale, acest premiu se acordă începând din 2017.
„Scopul este de a recunoaște sprijinul persoanelor proeminente în evidențierea problemelor strategice prioritare globale și regionale. Invitând persoane de profil, cum ar fi înalți lideri politici, practicieni, experți și alți factori de decizie, recunoaștem contribuția acestor persoane implicate la promovarea și susținerea unui dialog strategic eficient. Prin urmare, se asigură atenția cuvenită la acordarea unor astfel de desemnări și menținerea relațiilor rezultate”, este mesajul organizatorilor pe pagina lor oficială.
Cine a mai primit „Bled Strategic Forum Distinguished Partner”
2022 - Michael Roth, președinte al Comisiei pentru afaceri Externe, Bundestag Parlamentul federal unicameral al Germaniei
2021 - Pedro Opeka, preot și misionar sloven. El lucrează ca misionar în Madagascar. Pentru serviciul său față de săraci, a fost distins de președintele sloven Janez Janša și de președintele francez cu Legiunea de Onoare.
2020 - Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, reprezentată de Tuula Yrjölä - secretară generală
2019 - Enrico Letta, fost prim-ministru al Italiei
2018 - Fatou Bom Bensouda, fost procuror al Curții Penale Internaționale
2017 - Miroslav Lajčák, fost ministru al Afacerilor Externe și Europene al Republicii Slovace
Maia Sandu a primit această distincție miercuri, 29 august, în cadrul vizitei de lucru în Slovenia.
Președinta R. Moldova a participat pe 29 august la Forumul Strategic de la Bled, Slovenia, în cadrul căruia a avut mai multe întrevederi cu omologi, miniștri și reprezentanți ai organizațiilor internaționale.
În marja forumului, șefa statului a avut o serie de discuții și întrevederi, printre care cu președinta Sloveniei, Nataša Pirc Musar; ăreședinta Republicii Elene, Katerina Sakellaropoulou; secretarul general al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, Helga Maria Schmid; ministra Afacerilor Externe a Canadei, Mélanie Joly și cu ministra Franței pentru Europa, Laurence Boone.
În dialogul cu partenerii externi, Maia Sandu a declarat că „R. Moldova avansează în realizarea mai multor reforme ambițioase, care să accelereze procesul de aderare a țării noastre la Uniunea Europeană”.