Maia Sandu, despre ultima încălcare a spațiului aerian: „Sunt și lucruri care se întâmplă în pofida rezistenței ucrainene”
Securitatea R. Moldova va rămâne fragilă atât timp cât Federația Rusă va continua să atace Ucraina. De această părere este președinta Maia Sandu, care a comentat ultima încălcare a spațiului aerian național de către o dronă venită din direcția Ucrainei.
„Tocmai de aceea trebuie să apreciem curajul ucrainenilor, ei ne păzesc astăzi. Dar sunt și lucruri care se întâmplă în pofida rezistenței ucrainene și de asta trebuie să ne consolidăm sistemul de apărare, în special cel de apărare antiaeriană. Și asta facem. Responsabilitatea principală a statului față de cetățeni este siguranța cetățeanului. De aceea vom investi, vom colabora cu parteneri internaționali așa încât să sporim această siguranță și fiecare om să știe că nu există niciun pericol pentru viața lui sau pentru viața familiei”, a declarat șefa statului în această dimineață, după ce a depus flori la Complexul Memorial „Eternitate”.
Potrivit Maiei Sandu, aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană va permite țării noastre să devină parte dintr-o „familie mare, puternică, care poate să ne protejeze”.
„Sigur că integrarea europeană este un proiect complicat, dar pe care trebuie să-l urgentăm. Așa cum am spus de fiecare dată, pe partea noastră facem eforturi mari și sperăm foarte mult că și pe partea UE vom vedea pași rapizi, așa încât în câțiva ani să fim în mai multă siguranță”, a adăugat președinta.

În dimineața zilei de 8 mai, o dronă venită din direcția Ucrainei a survolat neautorizat cerul R. Moldova. Aparatul de zbor fără pilot a fost observat la ora 9:35, trecând prin zona localității Valea Perjei, raionul Taraclia, și a dispărut de pe radare la ora 10:16, în apropierea localității Larga Nouă, raionul Cahul.
Între orele 9:55 și 10:08, spațiul aerian al R. Moldova a fost închis. Ulterior, acesta a fost redeschis, cu exceția zonei de sud.
Incidentul s-a produs la circa o săptămână distanță după ce o dronă detectată inițial pe 30 martie a fost găsită pe un câmp din localitatea Băneștii Noi, raionul Telenești.
Cu o zi mai devreme, fragmente de dronă au fost descoperite pe acoperișul unui bloc de locuit din sectorul Centru al capitalei.
Cetățenii sunt îndemnați să nu atingă obiecte suspecte și să anunțe imediat Poliția sau Serviciul 112.
