Mai mulți pompieri moldoveni vor merge în Grecia, pentru a ajuta la stingerea incendiilor

Mai mulți pompieri moldoveni vor merge în Grecia, pentru a ajuta la stingerea incendiilor
Sursa foto: IGSU

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) detașează mai mulți pompieri în Grecia, pentru a ajuta la stingerea incendiilor care au pus stăpânire pe această țarp. Programul european de pre-poziționare se va desfășura în regiunea NEA Makri și la acesta va participa echipa de Combatere Terestră a Incendiilor Forestiere din cadrul IGSU.

Pompierii moldoveni vor participa la program cot la cot cu echipe de intervenție din alte 11 țări. Este vorba de România, Bulgaria, Malta, Polonia, Slovacia, Italia, Slovenia, Grecia, Austria, Franța, Spania. În total, peste 500 de pompieri vor fi mobilizați pentru a combate incendiile de pădure.

Urmăriți-ne pe canalul nostru de Telegram

Programul este gestionat de Direcția Generală Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar (DG ECHO), fiind finanțat de Uniunea Europeană. Unele cheltuieli vor fi suportate de R. Moldova.

Amintim că Grecia se confruntă cu multiple incendii de vegetaţie, care sunt favorizate de seceta prelungită şi de vânturi neobişnuit de puternice. În weekendul trecut, zeci de incendii au izbucnit în Grecia, inclusiv două în apropierea capitalei, Atena.