Mai mulți angajați ai CNA, vizați într-un dosar penal, după numirea lui Iulian Muntean în funcția de membru al CSM
Procuratura Anticorupție a anunțat că marți, 26 septembrie, a inițiat un proces penal pe faptul „pretinselor acțiuni ilegale” ale unor angajați ai Centrului Național Anticorupție (CNA), responsabili de acumularea, analiza și furnizarea informației către Comisia de Pre-vetting, în privința candidatului la funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Iulian Muntean.
„Suspiciunile ce au stat la baza inițierii procesului penal referitoare la tăinuirea informației despre Iulian Muntean, constau în aceea, că angajatul CNA care în 2018 a întocmit raportul de analiză operațională, inclusiv în privința lui Iulian Muntean, este fost angajat al secretariatului Comisiei Pre-vetting, iar șeful Direcției Generale Analitice al CNA, responsabil de efectuarea ambelor analize operaționale (din 2018 și 2023) în privința lui Iulian Muntean, este aceeași persoană”, a precizat Procuratura Anticorupție.
Potrivit actului de autosesizare, la data de 14 decembrie 2018, șeful Secției analiză operațională a Direcției Analitice a CNA la interpelarea din 29 octombrie 2018, a organului de urmărire penală al CNA, în cauza penală cu denumirea generică „ASEM”, a efectuat analiza operațională în privința a trei intermediari, precum și în privința studenților și profesorilor bănuiți, învinuiți, în actele de corupție, inclusiv și în privința profesorului Iulian Muntean, care la acea dată avea statut procesual de învinuit.
„La data de 15 decembrie 2018, prin scrisoarea de însoțire semnată de Șeful Direcției Generale Analitică a CNA, raportul de analiză operațională menționat, a fost expediat organului de urmărire penală al CNA.
Potrivit declarațiilor directorului CNA, din cadrul audierilor publice din 25 septembrie 2023, avute în biroul Parlamentului, verificarea lui Iulian Munteanu a avut loc prin consultarea registrului de evidență a rapoartelor de analiză operațională”, a detaliat Procuratura Anticorupție.
Tot potrivit declarațiilor directorului CNA din cadrul audierii publice, la solicitarea Comisiei de Pre-vetting, a fost efectuată în privința candidatului Iulian Munteanu analiza operațională.
Noul membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Iulian Muntean, care este învinuit de corupție într-un dosar din 2018, a depus cerere de demisie. Informația a fost confirmată pentru Ziar.md de către Direcția Comunicare a Parlamentului.
Iulian Muntean a depus cerere de demisie după ce s-a aflat despre faptul că este cercetat penal într-un dosar pe fapte de corupție din 2018. El susține că dosarul „a fost fabricat la comanda regimului Plahotniuc”.
Pe de altă parte, Comisia Pre-Vetting, care i-a evaluat integritatea înainte de numirea la CSM, susține că „nu a fost informată despre investigații sau proceduri penale” în care acesta ar fi fost vizat.