Mai multe telefoane și încărcătoare, depistate într-un microbuz ce venea din Rusia. Ce riscă șoferul
Un cetățean din R. Moldova, în vârstă de 34 de ani, a fost depistat la vama Leușeni cu un lot de telefoane mobile și încărcătoare nedeclarate. Potrivit Serviciului Vamal al R. Moldova, acesta venea din Rusia.
Șoferul se afla la volanul uni microbuz de model „Mercedes Sprinter” și transporta pasageri și bagaje neînsoțite. În cadrul controlului la postul vamal Leușeni, bărbatul a comunicat că toate bunurile transportate sunt indicate în declarația vamală.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
„În rezultatul controlului vamal, în mai multe locuri din unitatea de transport au fost depistate 23 telefoane mobile noi, de modele identice și 21 încărcătoare pentru acestea, toate nedeclarate autorității vamale”, a notat instituția.
Șoferul nu a putut oferi explicații despre scopul transportării bunurilor depistate. Astfel, bunurile au fost ridicate, iar investigațiile pe caz continuă.
Articolul 287 alin. (10) din Codul Contravențional spune: Introducerea pe sau scoaterea de pe teritoriul R. Moldova a mărfurilor, obiectelor și altor valori, prin locuri stabilite pentru control vamal, prin tăinuire de controlul vamal, prin ascundere în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop, ori cu folosirea frauduloasă a documentelor sau a mijloacelor de identificare vamală, ori prin nedeclararea sau declararea neautentică în documentele vamale sau în alte documente de trecere a frontierei, dacă aceste acțiuni nu constituie infracțiune, dacă valoarea mărfurilor, obiectelor și altor valori constituie:
- până la 2000 de unități convenționale, se sancționează cu amendă de la 100 la 500 de unități convenționale;
- de la 2000 până la 4000 de unități convenționale, se sancționează cu amendă de la 500 la 900 de unități convenționale;
- de la 4000 până la 8000 de unități convenționale, se sancționează cu amendă de la 900 la 1200 de unități convenționale.