luni, 22 decembrie, 2025
  • USD
  • EUR
Lucrările la pavajul istoric de pe strada 31 August 1989 din capitală vor începe în perioada următoare
Foto: savechisinau.org

Lucrările la pavajul istoric de pe strada 31 August 1989 din capitală vor începe în perioada următoare

Lucrările de modernizare a tronsonului de pe strada 31 August 1989 din centrul Chișinăului, care vizează păstrarea caldarâmului istoric, vor fi demarate în perioada următoare, după finalizarea ajustărilor ce țin de canalizarea pluvială. Anunțul a fost făcut astăzi de primarul capitalei, Ion Ceban.

Potrivit edilului, toate procedurile necesare vor fi lansate în scurt timp, iar publicul va fi informat oficial despre pașii următori. Ion Ceban a declarat că proiectul a fost tergiversat intenționat timp de aproximativ doi ani și jumătate, din motive cu caracter politic, deși finanțarea este prevăzută în bugetul municipal.

„Banii sunt alocați, sunt prevăzuți în buget, 25 de milioane de lei din cele 33 de milioane necesare, conform devizului estimativ. După doi ani și jumătate de blocaje cu caracter politic, noi vom realiza aceste lucrări”, a declarat primarul.

Primarul a subliniat că, după perioada de blocaje, lucrările vor fi realizate, reiterând că întârzierea nu a avut cauze tehnice, ci exclusiv politice.

Anterior, ministrul Culturii, Cristian Jardan, a declarat că tronsonul de drum de pe strada 31 August 1989 va fi reparat, proiectul fiind deja elaborat, avizat și pregătit pentru etapa de implementare, care urmează să fie finanțată de Primăria Chișinău.

Ministrul a respins existența unui conflict între Ministerul Culturii și Primărie, precizând că încă din luna martie a acestui an au fost emise toate avizele necesare pentru începerea lucrărilor. Potrivit lui Cristian Jardan, instituția și-a îndeplinit integral atribuțiile, fără a exista impedimente din partea sa.

Ministrul Culturii, despre caldarâmul descoperit în centrul capitalei: „Primăria este responsabilă”
Proiectul privind restaurarea porțiunii de caldarâm vechi de pe strada 31 August 1989 din centrul Chișinăului rămâne blocat. Noul ministru al Culturii, Cristian Jardan, a declarat în cadrul emisiunii „În Context” de la Moldova 1, că instituția pe care o conduce a efectuat toate procedurile necesare pentru ca proiectul să

Caldarâmul istoric de pe strada 31 August 1989 a fost descoperit în martie 2023, în timpul lucrărilor de reabilitare a carosabilului. Specialiștii au stabilit că pavajul datează din a doua jumătate a secolului al XIX-lea (anii 1868-1870), fiind una dintre cele mai vechi structuri de acest tip păstrate în capitală.

Tronsonul de drum dintre străzile Alexandr Pușkin și Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni a rămas închis circulației timp de aproape trei ani, devenind un punct sensibil în centrul Chișinăului. Deși proiectul de reabilitare cu păstrarea caldarâmului a fost avizat, lucrările nu au fost reluate până în prezent, în așteptarea alocării fondurilor necesare.

Vrei știrile pe scurt și rapid? Suntem și pe Telegram