Lucrăm sau nu pe 10 mai? Ce spune Ministerul Muncii și Protecției Sociale

Lucrăm sau nu pe 10 mai? Ce spune Ministerul Muncii și Protecției Sociale
Imagine simbol

Anul acesta, ziua de 10 mai nu va fi declarată zi nelucrătoare. Precizările au fost făcute de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în contextul mai multor solicitări parvenite din partea angajatorilor și salariaților.

„În scopul utilizării optime de către salariați a zilelor de repaus și de sărbătoare nelucrătoare, conducătorii unităților din sectorul real al economiei sunt în drept să transfere zilele de repaus sau de lucru în alte zile, după consultarea reprezentanților salariaților”, au anunțat reprezentanții Ministerului.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

În cazul autorităților și instituțiilor publice, decizia de a transfera zilele de repaus sau de lucru în alte zile aparține Guvernului, care nu învederează luarea unei asemenea decizii pentru luna mai 2024.

„Salariații din sectorul bugetar își pot valorifica dreptul la concediu de odihnă anual în această zi, pentru a se putea bucura de patru zile libere, în perioada 9-12 mai”, au conchis responsabilii.

Potrivit Codului Muncii din țara noastră, ziua de 9 mai este zi de sărbătoare nelucrătoare. Toți salariații, indiferent dacă activează în sectorul bugetar sau real al economiei naționale, au dreptul la o zi liberă, cu menținerea salariului mediu.