LIVE/ Sesiunea extraordinară a Parlamentului continuă. Deputații reiau examinarea proiectelor rămase pe agendă
Deputații se întrunesc marți, 25 august, în cea de-a doua zi a ședințelor plenare din cadrul sesiunii extraordinare a Parlamentului. După dezbaterile de luni, pe ordinea de zi au rămas 13 proiecte de lege.
Printre inițiativele care urmează să fie examinate se numără proiectul privind participarea publică în procesul decizional, în lectura a doua, și proiectul de lege cu privire la arbitraj.
Deputații vor reveni și la modificările Legii privind Institutul Național al Justiției, care vor fi examinate în lectura a treia. Acestea le permit candidaților la funcția de judecător sau procuror să susțină repetat examenul dacă nu obțin media generală de cel puțin 8,00.
Pe agendă se află și modificarea Codului civil în partea ce ține de contractele de reprezentare comercială, precum și proiectul care vizează Codul serviciilor media audiovizuale și mecanismul de examinare a investițiilor importante pentru securitatea statului.
Mai multe inițiative țin de domeniul financiar. Parlamentarii urmează să examineze proiectele privind decontările în sistemele de plăți, liberalizarea parțială a reglementării valutare și depozitarii centrali de instrumente financiare.
În domeniul mediului, au rămas nedezbătute modificările la legislația privind substanțele chimice și Codul subsolului. Pe listă se mai regăsesc proiectele privind comunicațiile poștale, înregistrarea genetică judiciară și cooperarea polițienească internațională.
Ședința Parlamentului din 25 august poate fi urmărită în direct mai jos:
Menționăm că sesiunea extraordinară a fost convocată pentru perioada 20-26 august, la solicitarea președintelui Parlamentului, Igor Grosu. Agenda inițială a inclus 37 de proiecte de acte normative, dintre care 23 poartă sigla UE și fac parte din angajamentele asumate de Republica Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană.
Prima parte a sesiunii s-a desfășurat luni, când deputații au examinat proiecte din domeniile protecției sociale, justiției, pieței financiare, infrastructurii și mass-mediei.