LIVE/ NASA trimite din nou oameni spre Lună după mai bine de 50 de ani. Începe misiunea Artemis II
Se deschide un nou capitol în istoria explorării spațiale. Agenția spațială NASA lansează misiunea Artemis II, prima misiune cu echipaj uman spre Lună din 1972 încoace. Evenimentul este transmis în direct și marchează revenirea omenirii pe traiectoria care, în urmă cu peste jumătate de secol, a dus la primii pași pe suprafața lunară.
De această dată, însă, misiunea nu presupune o aselenizare. Este un zbor de test, esențial pentru planurile viitoare ale NASA. Astfel, patru astronauți vor călători până dincolo de Lună și se vor întoarce pe Pământ, într-o misiune de aproximativ 10 zile.
Lansarea este programată pentru 1 aprilie, ora locală 18:24, de la Kennedy Space Center din Florida, iar în Europa poate fi urmărită în noaptea de 1 spre 2 aprilie.
Artemis II nu este doar un pas tehnic, ci și unul simbolic. Este prima dată când o femeie, o persoană de culoare și un astronaut non-american vor participa la o misiune de acest tip.
Echipajul este format din:
- Reid Wiseman, comandantul misiunii, fost căpitan în Marina SUA
- Victor Glover, pilot de test și primul astronaut de culoare care a locuit pe Stația Spațială Internațională
- Christina Koch, care deține recordul pentru cea mai lungă misiune spațială realizată de o femeie (328 de zile)
- Jeremy Hansen, reprezentantul Canadei și singurul debutant al echipajului

Cum va arăta călătoria spre Lună
După lansare, astronauții vor petrece aproximativ 24-25 de ore pe orbita Pământului, într-o traiectorie înaltă și alungită. În această etapă, vor efectua și manevre de apropiere față de un modul al rachetei, ca exercițiu pentru viitoarele misiuni care vor necesita andocare. Apoi, motorul principal al capsulei Orion va trimite echipajul spre Lună, la o distanță de aproximativ 393.000 de kilometri.
Traiectoria este una specială, așa-numita „free-return trajectory”, folosită și în timpul misiunii Apollo 13, care permite întoarcerea automată spre Pământ, folosind gravitația Lunii, chiar și în cazul unor probleme tehnice.
În ziua a șasea a misiunii, nava va ajunge la cel mai îndepărtat punct față de Pământ - aproximativ 8.000 de kilometri dincolo de Lună. Astfel, echipajul Artemis II va deveni cel mai îndepărtat grup de oameni care a călătorit vreodată în spațiu, depășind recordurile din era Apollo.
Unul dintre cele mai așteptate momente ale misiunii este survolul Lunii, care va dura aproximativ șase ore. Astronauții vor avea ocazia să observe zone ale feței nevăzute a Lunii, regiuni pe care oamenii nu le-au văzut niciodată direct. În acel moment, Luna va apărea la dimensiunea unei mingi de baschet, privită de la distanță. Pentru documentare, echipajul va folosi atât camere profesionale, cât și smartphone-uri, într-o încercare de a aduce imaginile mai aproape de publicul larg.

Lansarea este realizată cu ajutorul noii rachete Space Launch System, mai puternică decât celebra Saturn V din programul Apollo. Capsula Orion, în care se află echipajul, a fost deja testată în 2022, într-o misiune fără echipaj. Totuși, testele nu au fost lipsite de provocări: problemele legate de scurgeri de hidrogen și alte dificultăți tehnice au dus la amânări succesive ale lansării.
După ce va înconjura Luna, capsula Orion se va întoarce direct spre Pământ și va ameriza în Oceanul Pacific, în apropiere de coasta Californiei.

Un moment critic va fi reintrarea în atmosferă, când scutul termic al capsulei va trebui să reziste temperaturilor extreme. Acesta a fost unul dintre punctele sensibile în testele anterioare, iar acum este urmărit cu atenție.
Lansarea poate fi urmărită mai jos:
Misiunea face parte din Artemis program, prin care NASA își propune să readucă oamenii pe Lună și să construiască o prezență sustenabilă acolo. Dacă Artemis II va avea succes, următoarea etapă, Artemis III, ar putea însemna prima aselenizare după mai bine de jumătate de secol.
Ultimii oameni au ajuns pe Lună în 1972. De atunci, costurile, riscurile și schimbările geopolitice au făcut ca astfel de misiuni să fie amânate. În ultimele decenii, explorarea spațială s-a concentrat mai mult pe sonde automate, care sunt mai rapide și nu implică riscuri pentru viața umană.
Programul Artemis, dezvoltat în ultimii 15 ani, este estimat la aproape 100 de miliarde de dolari.