Linia de înaltă tensiune Vulcănești-Chișinău ar putea fi gata mai devreme decât termenul stabilit inițial
Linia de înaltă tensiune Vulcănești-Chișinău, care va asigura interconectarea sistemelor energetice din R. Moldova și România, ar putea fi gata înainte de sfârșitul lui 2025 - termenul stabilit inițial, scrie Europa Liberă cu referire la autoritățile responsabile de implementarea proiectelor energetice.
Potrivit sursei citate, în prezent au loc lucrări de montare a ultimilor piloni, în apropiere de municipiul Chișinău.
„Conductorul a ajuns să fie instalat pe 142 de km. Respectiv, vă dați seama că mai avem foarte puțin pentru a finaliza elementele de bază a acestei etape”, a precizat pentru Europa Liberă directorul Unității Consolidate pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în Domeniul Energeticii (UCIPE), Ruslan Surugiu.
Lucrările de construcție a Liniei Electrice Aeriene Vulcănești - Chișinău au demarat în aprilie 2024. Linia electrică traversează opt raioane, pe o distanță de 157 de km. Anterior, autoritățile anunțat că linia va fi gata la sfârșitul anului 2025.
Această linie va putea asigura 50% din consumul de energie electrică al R. Moldova.
Construcția liniei electrice aeriene este parte a Proiectului de dezvoltare a sistemului electroenergetic din R. Moldova. Valoarea proiectului este de 61 milioane de euro, dintre care circa 27 de milioane de euro sunt pentru construcția liniei - împrumut de la Banca Mondială.
Amintim că R. Moldova urmează să mai aibă două conexiuni de înaltă tensiune cu România. Una pe segmentul de nord al țării cu Bălți - Suceava, care se află la etapa de proiectare, și a doua pe regiunea de centru a R. Moldova - Strășeni-Gutinaș.