miercuri, 08 iulie, 2026
  • USD
  • EUR
Leul moldovenesc câștigă teren față de euro și dolarul american
Sursa foto: ziar.md

Leul moldovenesc câștigă teren față de euro și dolarul american

Moneda națională se apreciază în raport cu euro și dolarul american, arată cursul valutar stabilit de Banca Națională a Moldovei (BNM) pentru ziua de 8 iulie.

Astăzi, un euro costă 20,09 lei, cu peste doi bani mai puțin decât pe 7 iulie.

La rândul său, dolarul american este cotat la 17,57 lei, în scădere cu peste patru bani față de ziua precedentă.

Între timp, leul românesc pierde aproape un ban și ajunge la 3,83 lei, iar hrivna ucraineană se menține la 39 de bani.

Cursul oficial stabilit de BNM este utilizat în contabilitate, tranzacții financiare și raportări fiscale. Acesta este actualizat zilnic și reflectă evoluțiile de pe piața valutară internațională, precum și raportul dintre cererea și oferta pentru principalele valute. Totuși, băncile comerciale nu sunt obligate să aplice acest curs în operațiunile lor, putând stabili propriile rate de schimb.