La sud - ploi, la nord și în centrul țării - lapoviță. Prognoza meteo pentru ziua de 6 februarie
Locuitorii din nordul și centrul țării vor avea astăzi parte de lapoviță, iar cei din centru - de ploi. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, la primele ore ale zilei de 6 februarie s-au înregistrat minime cuprinse între -3 și +2°C. Până la amiază, maximele vor varia între -1°C și +4°C, la fel ca ieri. Vântul va sufla moderat din sud-est, cu rafale de până la 27 de kilometri pe oră.
În nordul țării, mercurul din termometre va urca până la -1..+1°C. În zona centrală se vor înregistra cel mult 0..+2°C, iar în sudul țării, maximele se vor situa între +3..4°C.
Amintim că, până la ora 24:00, toată țara se află sub cod galben de polei și ghețuș.
În contextul condițiilor meteo nefavorabile, Primăria municipiului Chișinău a dispus ca elevii din capitală să învețe online în perioada 5-6 februarie. Ulterior, autoritățile din municipiul Bălți au decis ca toate gimnaziile și școlile să desfășoare procesul educațional în format online pe 6 februarie.
Vrei știrile pe scurt și rapid? Suntem și pe Telegram
În prezent, condițiile de circulație sunt dificile în toată țara, iar carosabilul este alunecos.
Poliția recomandă șoferilor să reducă viteza, să adapteze stilul de condus la condițiile de drum și să manifeste atenție sporită, în special în zonele cu trafic pietonal intens.
Totodată, pietonii sunt îndemnați să se deplaseze cu maximă prudență, doar pe trotuare și în spațiile destinate circulației pietonale.



