La Riad au început discuțiile dintre Rusia și SUA privind încheierea războiului din Ucraina

La Riad au început discuțiile dintre Rusia și SUA privind încheierea războiului din Ucraina
Sursa foto: МИД России / Telegram

Șefii diplomațiilor din SUA și Rusia se întâlnesc în Arabia Saudită pentru discuții despre încheierea războiului din Ucraina, dar și despre alte probleme din relația Washington - Moscova. Delegația Rusiei este condusă de ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, iar delegația SUA - de secretarul de stat american, Marco Rubio.

Reuniunea din 18 februarie de la Riad vine după ce Washingtonul și-a intensificat eforturile de a pune capăt războiului din Ucraina. Acestea sunt primele discuții la nivel înalt în persoană din ultimii ani între SUA și Rusia, care sunt menite să deschidă calea pentru un summit între președinții Donald Trump și Vladimir Putin.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu a fost invitat la discuții și a declarat că țara sa nu va recunoaște niciun acord încheiat cu privire la Ucraina, în condițiile în care Kievul nu este prezent la masa negocierilor.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Președintele Donald Trump a declarat în campania sa electorală că va pune capăt rapid războiului din Ucraina. Administrația sa a transmis că își propune să ajungă la un acord în primele 100 de zile de mandat.

Pe 12 februarie, secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a declarat că Washingtonul nu sprijină aderarea Ucrainei la NATO ca parte a unui acord de pace. De asemenea, el afirmat că este „nerealist” ca Kievul să-și recâștige granițele teritoriale din 2014, înainte ca Rusia să invadeze Crimeea și estul Ucrainei.

Hegseth a mai spus că trupele europene ar trebui să fie principala forță care asigură o Ucraină postbelică și că trupele americane nu ar trebui să fie implicate.

În aceeași zi, Putin și Trump au avut o convorbire telefonică în care președintele american părea să semnaleze sfârșitul izolării diplomatice a Rusiei, ambii lideri discutând despre „cooperarea economică bilaterală”.