La Chișinău a avut loc prima reuniune a coordonatorilor naționali ai formatului „Triunghiul Odesa”
Capitala R. Moldova a găzduit ieri prima reuniune a coordonatorilor naționali ai formatului „Triunghiul Odesa”, desemnați de ministerele Afacerilor Externe de la Chișinău, București și Kiev. Țara noastră a fost reprezentată de secretarul de stat Sergiu Mihov, România - de secretara de stat pentru afaceri strategice Ana Tinca, iar Ucraina - de viceministrul Afacerilor Externe, Olexandr Mișcenko.
Reuniunea a vizat consolidarea dialogului trilateral și avansarea cooperării în domenii strategice, inclusiv infrastructură, transport, comerț, investiții, energie, securitate și combaterea amenințărilor hibride.
„Oficialii au subliniat rolul esențial al cooperării trilaterale în avansarea conectivității regionale, modernizarea infrastructurii și consolidarea rezilienței energetice. De asemenea, a fost abordată perspectiva dezvoltării unor proiecte comune în domeniul reconstrucției infrastructurii energetice și a diversificării surselor de energie”, precizează Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău (MAE).
Potrivit instituției, principalul subiect al discuțiilor a fost contextul de securitate regională. Părțile au condamnat ferm războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei și au subliniat impactul grav al atacurilor rusești asupra infrastructurii civile și securității întregii regiuni.
„România este pe deplin angajată în sprijinirea R. Moldova și Ucrainei, inclusiv în domeniile energiei, transportului și reformelor. Cooperarea noastră trilaterală produce rezultate concrete și va continua să se dezvolte”, a declarat Ana Tinca.
Oficialii au convenit să continue coordonarea în domeniul securității cibernetice, să avanseze proiectele de infrastructură transfrontalieră și să intensifice colaborarea în sprijinul reconstrucției Ucrainei.
Formatul trilateral de cooperare România-R. Moldova-Ucraina la nivel de miniștri de externe a fost lansat în anul 2022, la inițiativa fostului șef al diplomației de la București, Bogdan Aurescu.
Prima ediție a trilateralei a avut loc pe 15 septembrie 2022, la Odesa, Ucraina. La data de 8 august curent, participanții au convenit ca trilaterala să se numească „Triunghiul Odesa”, în cinstea orașului în care a fost constituită.