La aproape o lună după ce trei drone au ajuns în România, Bucureștiul continuă să caute eventuale rămășițe
La aproape o lună distanță după ce trei drone rusești au trecut granița cu România, Bucureștiul continuă căutările pentru identificarea unor eventuale rămășițe. Ministerul Apărării Naționale de peste Prut (MApN) a anunțat că specialiștii au efectuat marți cercetări în apropierea localității Periprava, județul Tulcea, semnalată ca posibilă zonă de incidență.
„Echipa de investigație a ridicat probele de la fața locului, pentru expertizarea acestora, conform procedurilor legale. Locația se află într-o zonă mlăștinoasă, în afara ariilor locuite, nefiind afectate elemente de infrastructură”, a informat instituția de la București într-un comunicat emis marți, 20 august.
Până în momentul publicării acestei știri, MApN nu a venit cu informații actualizate în privința rezultatelor cercetărilor efectuate.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Amintim că locuitorii din nordul județului Tulcea au primit mesaje Ro-Alert în noaptea de 23 spre 24 iulie, precum și în noaptea de 24 spre 25 iulie, după ce mai multe drone au fost observate în timp ce se apropiau de granița dintre Ucraina și România.
În ambele cazuri, oamenii au fost avertizați cu privire la posibilitatea căderii unor obiecte din aer. Potrivit Europa Liberă România, acest mesaj este transmis de fiecare dată când Rusia atacă, de obicei cu drone, porturile ucrainene de pe Dunăre aflate în vecinătatea României.
Inițial, Ministerul Apărării Naționale de la București a declarat că specialiștii au identificat resturi de la o dronă „Shahed 131/136” (rebotezată de ruși „Gheran-2”), în apropierea localității Plauru din Tulcea. Mai târziu, pe 31 iulie, partea română a anunțat că a găsit noi fragmente de drone rusești în zona localității Ceatalchioi, Tulcea.