Joe Biden s-a întâlnit cu Emmanuel Macron în Franța. Au participat la comemorarea Debarcării din Normandia
Președintele american Joe Biden s-a întâlnit cu omologul său francez, Emmanuel Macron, la o ceremonie pentru a marca împlinirea a 80 de ani de la debarcarea din 6 iunie 1944, eveniment care a reprezentat începutul sfârșitului Germaniei naziste.
Biden a început miercuri, 5 iunie, vizita în Franţa. Acesta a fost întâmpinat la aterizarea la Paris de premierul francez Gabriel Attal, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, având programul încărcat.
Joe Biden s-a întâlnit joi, pe plajele din Normandia, cu regele Charles, cu cancelarul german Olaf Scholz, cu omologul său italian Sergio Mattarella şi cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
La ceremonie au fost așteptați în jur de 4.500 de invitaţi, inclusiv aproximativ 200 de veterani, majoritatea din SUA, Marea Britanie, Canada şi Franţa. Preşedintele american Joe Biden a fost prezent aflându-se într-o vizită de stat în Franţa.
Președintele american Joe Biden se va afla în Franța până pe 9 iunie. Acesta va fi primit la Paris de omologul francez, pe 8 iunie, ocazie pentru a discuta despre cele mai diverse subiecte, de la încălzirea globală și până la summitul G7 ce va avea loc în Italia.