Întrevederea Maiei Sandu cu moldoveni din Elveția - în imagini: „Să revină acasă, așteptări și susținere”

Întrevederea Maiei Sandu cu moldoveni din Elveția - în imagini: „Să revină acasă, așteptări și susținere”
Sursa foto: presedinte.md

Aflată în vizită de lucru în Elveția, președinta Maia Sandu s-a întâlnit la Zürich cu conaționalii stabiliți în această țară. Șefa statului susține că le-a comunicat moldovenilor ce se face acasă și a remarcat că  cetățenii noștri stabiliți în Elveția sunt deschiși să ajute la transformarea țării.

Mi-au împărtășit speranța lor pentru o Moldovă mai bună. Cetățenii noștri doresc rezultate concrete în lupta împotriva corupției. Vor ca produsele moldovenești, cu valoare adăugată, să ajungă pe piețele europene. Își doresc zboruri mai accesibile spre Chișinău, poduri spre România, legături mai strânse cu Uniunea Europeană”, a spus Maia Sandu.

În discuții, președinta a comunicat moldovenilor stabiliți în Elveția despre ce se face acasă.

Investim în infrastructură, susținem afacerile, avansăm reformele, ne îndreptăm spre UE. Aderarea Moldovei la UE este singura cale de a garanta securitatea țării și de a ne proteja democrația. Ducem o politică externă activă și ne facem temele, astfel încât să putem iniția negocieri de aderare cât mai curând posibil și să fim gata să devenim țară membră a UE până la sfârșitul deceniului”, a punctat șefa statului.

Totodată, Maia Sandu a menționat că cetățenii noștri stabiliți în Elveția sunt deschiși să ajute la transformarea țării: „Mă bucură întrebările privind modul în care cetățenii noștri de peste hotare pot contribui la progresul Moldovei. Îi îndemn să continue să sprijine democrația la alegeri, să investească în țară și, dacă este posibil, să revină acasă, să pună umărul la schimbarea R. Moldova spre bine”.

În perioada 18-19 octombrie, șefa statului s-a aflat în Elveția, la invitația omologului Alain Berset. Acolo, potrivit instituției prezidențiale, Maia Sandu a avut mai multe întrevederi cu oficiali elvețieni, o discuție publică cu studenții Universității Tehnice din Zürich și s-a întâlnit cu diaspora.