
Întreprinderea municipală Regia „Autosalubritate” are un nou director
Întreprinderea municipală Regia „Autosalubritate”, responsabilă de colectarea şi transportarea deșeurilor pe teritoriul Chișinău, are un nou director. Funcția a fost preluată de Nicolai Badan, care a fost prezentat astăzi colectivului de către viceprimarul capitalei, Ilie Ceban.
Potrivit responsabililor din cadrul întreprinderii, Nicolai Badan a fost anterior prim-vicedirector al Regiei „Autosalubritate”.
Din 2021 până acum, funcția de director al operatorului municipal de salubrizare a fost deținută de Igor Gîrlea.