Instituțiile publice, supuse atacurilor cibernetice. Parlamentul obligă furnizorii să introducă măsuri de securitate

Instituțiile publice, supuse atacurilor cibernetice. Parlamentul obligă furnizorii să introducă măsuri de securitate
Sursa foto: defenseromania.ro

Furnizorii de servicii publice vor implementa măsuri de asigurare a securității cibernetice în domeniul lor de activitate. La ședința plenară de astăzi, deputații au votat în lectura a doua proiectul de modificare a cadrului legal în conformitate cu prevederile Legii privind securitatea cibernetică.

Potrivit proiectului, în prezent, mai multe sectoare sunt supuse amenințărilor cibernetice.

„Modificările legislative vizează sectoarele de importanță critică, care oferă servicii la nivel național în sănătate, energetică, transport, sectorul bancar, serviciile poștale și de curierat, gestionarea deșeurilor, apă și canalizare, siguranța alimentelor ș.a.”, se menționează în comunicatul emis de Legislativ.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

Astfel, furnizorii de servicii din respectivele sectoare vor fi obligați să implementeze măsuri rezistente de securitate cibernetică, cu un cadru de supraveghere și control detaliat. Schimbările introduse vor avea impact asupra modului în care entitățile publice și private gestionează riscurile cibernetice, vor asigura o mai bună protecție împotriva amenințărilor cibernetice și vor spori reziliența infrastructurii naționale.

Totodată, 22 de acte normative vor fi ajustate pentru a asigura interconexiunea dintre normele Legii privind securitatea cibernetică și cele cuprinse în legile sectoriale care reglementează activitatea viitorilor furnizori de servicii. Legea va intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2025.

În februarie, Poșta Moldovei a fost supusă unui atac cibernetic. La trei zile de la incident, au fost reluate cele mai solicitate servicii.

Poșta Moldovei anunță că a fost supusă unui atac cibernetic. Prestarea serviciilor, momentan sistată
Întreprinderea de Stat Poșta Moldovei a anunțat marți seara că a devenit victima unui atac cibernetic. Din acest motiv, prestarea serviciilor poștale și financiare a fost sistată, până la recuperarea sistemului. „Stimați clienți, vă informăm că la moment întreprinderea a fost supusă unui atac ciber…