Indemnizațiile lunare pentru copiii ambasadorilor. Ministrul de Externe spune că legea ar putea fi suspendată
Proiectul de modificare a legii serviciului diplomatic urmează să fie suspendat sau scos de pe ordinea de zi a Parlamentului, a anunțat marți seara șeful diplomației moldovenești, Mihai Popșoi. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la Rlive TV și vine în urma criticilor din societate față de inițiativa ce prevede indemnizațiile lunare de până la 500 de euro pentru copiii diplomaților va trebui să fie suspendată și să se caute alte soluții.
Potrivit ministrului Mihai Popșoi, proiectul ar urma să fie suspendat sau scos de pe ordinea de zi, pentru a se vedea ce alte soluții se pot găsi pentru a rezolva problema.
„Acea lege dorea să rezolve o problemă, care afectează majoritatea diplomaților noștri, în special care merg în misiune cu copii lor în țările unde limba oficială nu este una de circulație internațională. (...) Având în vedere reacția virulentă a societății, suntem un stat democratic, plecăm urechea la reacția cetățenilor, pe undeva împărtășim această nemulțumire și va trebui să regândim abordarea, va trebui să căutăm, eventual, alte soluții și să evităm antagonizarea situației”, a declarat Mihai Popșoi.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Proiectul de lege cu privire la serviciul diplomatic a fost elaborat de un grup de deputați ai partidului de la guvernare și votat de Parlament în prima lectură. Potrivit documentului, copiii lucrătorilor misiunilor diplomatice și ai oficiilor consulare în străinătate urmau să primească lunar 500 de euro, până la vârsta de 18 ani. Modificările legislative au fost criticate de reprezentanții mai multor partide politice de opoziție și reprezentanții societății civile.
Autorii modificărilor legislative susțin că documentul a fost elaborat cu scopul de a menține nivelului de calitate înaltă în rândul diplomaților.