
Incendiu la un azil de bătrâni din raionul Florești. Victime nu au fost raportate
Un incendiu a izbucnit în dimineața zilei de 8 octombrie 2025, la o clădire de pe teritoriul azilului de bătrâni din satul Căprești, raionul Florești. Victime nu au fost raportate. Cauza și circumstanțele izbucnirii incendiului urmează a fi stabilite de specialiști.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 11:24. Potrivit informațiilor înregistrate, a fost observat fum dens emanat de sub acoperișul clădirii. La fața locului au ajuns șapte autospeciale de intervenție cu un efectiv de 20 angajați ai IGSU.
Ajunși, angajații IGSU au stabilit că focul a afectat acoperișul sălii de festivități situată pe teritoriul azilului. Pentru gestionarea intervenției a fost creat Statul Major, iar forțele și mijloacele IGSU au intervenit pe trei sectoare de luptă.
Datorită intervenției operative din interiorul clădirii, a fost evacuată o persoană. La momentul izbucnirii incendiului, alte persoane adăpostite în azil nu se aflau în interiorul clădirii afectate. Victime nu au fost raportate.
Pompierii au reușit depistarea promptă a focarului, iar flăcările au afectat circa 120 m² din suprafața clădirii. Arderea a fost localizată către ora 12:46. Nivelul sporit de intervenție a fost anulat. Efectivul IGSU antrenat la fața locului continuă să lucreze pentru lichidarea arderii.
Cauza și circumstanțele izbucnirii incendiului urmează a fi stabilite de specialiști.