Incendiu la o pensiune din România. Un angajat a decedat, după ce a fost găsit inconștient la mansardă

Incendiu la o pensiune din România. Un angajat a decedat, după ce a fost găsit inconștient la mansardă
Sursa foto: Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea

O pensiune din staţiunea Călimăneşti, din județul Vâlcea, România, a fost cuprinsă de flăcări în dimineața zilei de duminică, 4 februarie. Opt turiști și proprietarul au reușit să se evacueze, în timp ce un angajat a decedat, după ce a fost găsit inconștient la mansardă.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, Sorin Albinaru, citat de Agerpres, a precizat că mai multe persoane s-au autoevacuat din imobil înainte de sosirea forţelor de intervenţie. Proprietarul a fost preluat şi transportat la spital, cu mai multe tăieturi, cauze de geamurile sparte.

„Din spusele proprietarului, care era în stare confuză şi foarte agitat, în pensiune erau cazate două familii - patru adulţi şi patru minori, care s-au autoevacuat până la sosirea pompierilor”, a transmis reprezentantul ISU Vâlcea.

Angajatul care se afla la mansarda pensiunii când a izbucnit incendiul, a fost găsit de către pompieri în stare inconştientă şi cu arsuri minore la nivelul membrelor superioare.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Bărbatul a fost predat echipajelor medicale prezente la faţa locului, care însă au declarat decesul acestuia, după ce au încercat minute în şir să-l resusciteze.

Totodată, a fost spitalizat un alt angajat al pensiunii, care venise să ajute la stingerea focului. Potrivit reprezentanţilor ISU Vâlcea, acesta a suferit arsuri uşoare la nivelul mâinilor.

Amintim că, pe 26 decembrie 2023, în România a fost mistuită de flăcări pensiunea „Ferma dacilor”, din județul Prahova. În incendiu și-au pierdut viața opt persoane, inclusiv doi copii cu vârstele de 11 ani și unul în vârstă de 16 ani.

Potrivit anchetatorilor români, tragedia de la „Ferma dacilor” a fost posibilă întrucât administratorii au încălcat timp de șapte ani legea privind asigurarea condițiilor de cazare.

Incendiu de proporții la o pensiune din România: Patru adulți și un copil, găsiți carbonizați
Un incendiu violent a izbucnit în dimineața zilei de marți, 26 decembrie, la pensiunea „Ferma Dacilor” din localitatea prahoveană Tohani, relatează publicația „Telegrama”. Un copil și patru adulți au fost găsiți decedați și alte două persoane au fost rănite ușor. Trei persoane sunt în continuare dat…