Încă o țintă aeriană detectată în apropierea României. Populația din județul Tulcea a primit mesaj RO-Alert
În dimineața zilei de astăzi, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale al României (MApN) a detectat o țintă aeriană în proximitatea frontierei fluviale cu Ucraina. Dispozitivul a fost depistat în jurul orei 09:30 și a dispărut de pe radar la scurt timp după ce autoritățile române au emis un mesaj RO-Alert pentru populația județului Tulcea.
Potrivit MApN, ținta a evoluat în proximitatea frontierei fluviale cu Ucraina, fără să pătrundă în spațiul aerian național. Alerta aeriană a încetat la ora 09.52.
Ultimul incident de acest fel a avut loc în noaptea de 30 spre 31 iulie, când un grup de ținte aeriene a fost detectat în apropierea frontierei României cu Ucraina.
În perioada 29-31 iulie, au fost semnalate patru situații de acest fel. În trei dintre ele au fost ridicate aeronave de luptă pentru monitorizarea spațiului aerian.
Anterior, în perioada 24-26 iulie, România a doborât trei drone care au pătruns în spațiul său aerian, în județele Buzău și Tulcea.