joi, 31 iulie, 2025
  • USD
  • EUR
Încă 13 cetățeni sunt documentați de Poliție pentru că ar fi luat bani pentru participarea la mitingul antiguvernamental
Captură de ecran: Poliția R. Moldova

Încă 13 cetățeni sunt documentați de Poliție pentru că ar fi luat bani pentru participarea la mitingul antiguvernamental

Treisprezece persoane, revenite în Orhei după manifestația de pe 26 iulie din capitală, ar fi fost remunerate cu câte 300 de lei la sediul unui partid politic, iar acum sunt documentate de poliție. Potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGP), în vizorul oamenilor legii este și persoana care a împărțit bani fiecărui participant.

„În continuare sunt efectuate acțiuni suplimentare pentru identificarea altor persoane vizate în actele de corupere privind întrunirile organizate”, anunță Poliția.

Amintim că sâmbăta trecută, pe 26 iulie, în Chișinău a fost organizat un marș și un miting antiguvernamental cu genericul „Pentru Moldova”. La acțiune au participat Partidul Comuniștilor din R. Moldova (PCRM), Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), Partidul „Inima Moldovei” și Partidul „Viitorul Moldovei”.

Atunci, Poliția a anunțat că au fixat mai multe cazuri în care s-au oferit și primit mijloace financiare, în schimbul prezenței la miting.

Într-o reacție oficială, PSRM a declarat că nu are nicio legătură cu persoanele care ar fi împărțit bani și „consideră acțiunile acestora o tentativă deliberată de a compromite mitingul și de a deturna atenția publică de la esența revendicărilor”. Formațiunea a solicitat organelor de drept să prezinte informații complete despre persoanele reținute și despre circumstanțele în care s-au produs aceste fapte.

Pe 28 iulie, Poliția a anunțat că documentează alte cinci persoane care ar fi luat bani pentru participarea la marșul de sâmbătă, 26 iulie.