În satul Căzănești din raionul Telenești a fost deschisă cea de-a doua farmacie subvenționată de stat
Agenția Medicamentului și dispozitivelor medicale anunță despre deschiderea celei de-a doua farmacii în cadrul proiectului guvernamental „Farmacie în satul tău!”.
Farmacia a fost deschisă în satul Căzănești, raionul Telenești de către agentul economic Largus-Fer SRL.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Primarul satului Căzănești, Coșcodan Gheorghe, a a subliniat necesitatea unei farmacii în satul Căzănești și a apreciat eforturile depuse pentru realizarea acestui obiectiv.
În prezent, în R. Moldova sunt autorizate 1.510 farmacii, care sunt distribuite neuniform, întrucât majoritatea sunt concentrate în municipii și centre raionale. Astfel, din cele 1.477 de sate din țară, doar 418 dispun de farmacii.
Prima farmacie din cadrul proiectului guvernamental „Farmacie în satul tău” a fost deschisă pe 28 martie în satul Alexăndreni din raionul Sîngerei.