Igor Dodon rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile
Fostul președinte Igor Dodon rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile. Decizia a fost luată de magistrații Curții Supreme de Justiție (CSJ) luni, 17 iulie, scrie Ziarul de Gardă cu referire la serviciul de presă al Procuraturii Anticorupție (PA).
Pe 27 februarie 2023, PA anunța că după 13 ședințe de judecată procurorii anticorupție au început prezentarea probelor în susținerea învinuirii în privința ex-președintelui Igor Dodon, în dosarul în care este bănuit de corupere pasivă, organizarea și acceptarea finanțării partidului politic din partea unei „organizații criminale”.
Potrivit ZdG, prima ședință de judecată în dosarul fostului șef de stat Igor Dodon, în care se cercetează episodul filmat în iunie 2019, când a primit de la Vladimir Plahotniuc o pungă neagră, a avut loc pe 17 octombrie 2022, la CSJ. Dodon este apărat de trei avocați, iar acuzarea este asigurată de doi procurori.
Igor Dodon este primul șef de stat judecat pentru o infracțiune comisă în perioada în care își exercita funcția.