Igor Dodon este hotărât să poarte panglica „Sfântul Gheorghe” și de Ziua Victoriei din acest an
Pe 9 mai, în paralel cu Ziua Europei, capitala va găzdui tradiționalul marș organizat cu ocazia Zilei Victoriei asupra fascismului. Deputatul și liderul Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), Igor Dodon, a anunțat că va purta și în acest an panglica „Sfântul Gheorghe”, informează Pro TV Chișinău.
Înainte de ședința Parlamentului de astăzi, Dodon a declarat că a câștigat în instanță dosarul privind sancționarea pentru purtarea panglicii negru-oranj în 2025.
„Am câștigat în instanța de judecată, în baza hotărârii Curții Constituționale, care spune că panglica poate fi purtată cu anumite scopuri, nu legate de război”, a afirmat fostul șef de stat.
Președintele Parlamentului și liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Igor Grosu, a precizat că este curios să afle motivele care au stat la baza anulării dosarelor.
„Acest simbol este simbolul agresiunii și al invaziei Federației Ruse în Ucraina. Un simbol al războiului. Le place lor, nu le place. (...) Am discutat și anul trecut sau anul mai trecut - acest semn nu are nimic cu al Doilea Război Mondial, e o invenție de laboratoarele de propagandă a Kremlinului și a fost inventată prin 2014-2016, de curând. Culoarea celor care sărbătoresc victoria e roșie, pentru că drapelul armatei sovietice era de culoare roșie”, a explicat speakerul Parlamentului.
Potrivit PSRM, evenimente dedicate Zilei Victoriei vor avea loc în peste 1.000 de localități din Republica Moldova în acest an, iar „marșul principal”, Marșul Memoriei, va fi organizat la Chișinău, cu începere de la ora 9:30.
R. Moldova a interzis confecționarea și arborarea simbolurilor rusești „V”, „Z” și panglica „Sfântul Gheorghe”, în primăvara anului 2022, la scurt timp după invazia Rusiei în Ucraina. Decizia a fost motivată de faptul că însemnele sunt utilizate de participanții la acțiuni de agresiune militară, crime de război și crime împotriva umanității.
Totuși, în 2023, Curtea Constituțională a decis că panglica negru-oranj poate fi purtată atât timp cât nu promovează agresiunea militară. Atât premierul de atunci, Dorin Recean, cât și șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, au avertizat că purtarea panglicii oricum va fi sancționată.
Conform prevederilor Codului Contravențional, pentru confecționarea, vânzarea și deținerea simbolurilor respective, persoanele fizice riscă o amendă de la 4.500 până la 9.000 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunității de la 30 până la 60 de ore. Persoanele cu funcții de răspundere riscă o amendă de la 9.000 până la 18.000 de lei, iar cele juridice - o amendă de la 18.000 la 30.000 de lei.
În anul 2025, șapte deputați din Parlamentul R. Moldova au fost citați de Poliție pentru purtarea panglicii „Sfântul Gheorghe” pe 9 mai, la evenimentele dedicate Zilei Victoriei. Imagini de la marșul de anul trecut, AICI.



