Havuzurile din Chișinău, în proces de verificare. Când vor fi puse în funcțiune
Cele 14 havuzuri din Chișinău au fost verificate, iar începând cu 1 mai curent, înainte de sărbătorile pascale, vor fi puse în funcțiune. Anunțul a fost făcut de către municipalitate.
În prezent, specialiștii de la Spații Verzi, responsabilii din cadrul preturilor și cei de la Direcția Generală Locativ-Comunală şi Amenajare verifică echipamentele tehnice, cum ar fi pompele, robinetele și rețelele de distribuție, dar și efectuează lucrări de amenajare și reparație a zonelor din preajmă și a fântânilor arteziene.
În centrul capitalei, au avut loc verificări la havuzul din Grădina Publică „Ștefan cel Mare şi Sfânt” și la fântânile din scuarul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Lucrări de profilaxie au fost făcute și la havuzul din Complexul memorial „Feciorilor Patriei – Sfântă Amintire” din sectorul Rîșcani şi la Scara Cascadelor din Parcul „Valea Morilor”.
Totodată, au fost verificate și havuzurile din parcurile „Șipca”, din strada Nicolae Dimo, „La Izvor” și „Alunelul”, din sectorul Buiucani.