Guvernul schimbă regulile la master. Se oferă mai multă flexibilitate, dar sancțiuni mai dure pentru plagiat
Guvernul a aprobat miercuri, 1 aprilie, un nou set de reguli privind organizarea studiilor de master (ciclul II), care vizează adaptarea programelor la cerințele pieței muncii, consolidarea integrității academice și oferirea unei flexibilități mai mari pentru studenți.
Una dintre principalele modificări ține de așa-numitul „minim curricular”, aplicat studenților care aleg un master într-un domeniu diferit de cel absolvit la licență.
„În esență, atunci când un student se înmatriculează la un program de master într-un domeniu diferit, este obligat să acumuleze 30 de credite într-un timp foarte scurt, ceea ce transforma procesul mai degrabă într-o formalitate. Prin această modificare, vom permite acumularea acestor credite pe parcursul primului an de studiu, cu accent pe calitate”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.
Noile reguli pun un accent mai mare pe integritatea academică. Studenții exmatriculați pentru abateri grave, precum plagiatul, frauda sau corupția, nu vor mai putea reveni la studii. Totodată, universitățile vor fi obligate să promoveze cultura integrității prin reguli clare, evaluări transparente și mecanisme eficiente de prevenire și sancționare a abaterilor, inclusiv prin comisii de etică și proceduri stricte.
Pentru a combate copiatul și utilizarea abuzivă a tehnologiilor, inclusiv a inteligenței artificiale, instituțiile de învățământ vor pune mai mult accent pe examene orale sau evaluări combinate.
Modificările vizează și apropierea studiilor de realitățile pieței muncii. Companiile și instituțiile vor putea propune programe noi sau module adaptate nevoilor actuale, cu condiția să asigure finanțarea acestora.
În ceea ce privește mobilitatea studenților, transferul între programe sau instituții va fi permis doar dacă este respectat integral planul de învățământ, cu unele excepții în primul semestru.
În prezent, instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova oferă aproximativ 300 de programe de master, autorizate sau acreditate.

