miercuri, 15 octombrie, 2025
  • USD
  • EUR
Guvernul Recean se întrunește în ultima ședință înainte de intrarea în interimat
Sursa foto: Guvernul R. Moldova

Guvernul Recean se întrunește în ultima ședință înainte de intrarea în interimat

Guvernul condus de Dorin Recean se întrunește astăzi, 15 octombrie, începând cu ora 10:00, în ultima ședință. Potrivit legii, mandatul actualului Executiv încetează în ziua validării alegerilor parlamentare. Până atunci, Cabinetul de miniștri rămâne în funcție cu atribuții limitate, în regim de interimat, până la învestirea unui nou Guvern.

Pe ordinea de zi a ședinței din 15 octombrie sunt incluse 14 proiecte și un punct cu privire la cadre.

Anterior, putătorul de cuvânt al Guvernului, Danei Vodă, anunța că după validare și până la depunerea jurământului de către noul Cabinet, Guvernul în exercițiu rămâne în funcție doar pentru administrarea treburilor curente.

Guvernul în exercițiu nu inițiază politici noi de anvergură și nu adoptă decizii care angajează pe termen lung noul Cabinet. Proiectele de lege înregistrate de Guvern după expirarea mandatului Parlamentului precedent devin nule dacă nu au fost examinate până la finalul acelei legislaturi.

Validarea alegerilor, constituirea Parlamentului și instituirea Guvernului:

  • Pe 16 octombrie, Curtea Constituțională urmează să se expună cu privire la validarea sau anularea alegerilor și a mandatelor noilor deputați;
  • În maximum 30 de zile de la alegeri, președintele țării convoacă noul Parlament în ședința de constituire. Din acest moment, Parlamentul este legal constituit.
  • În cel mult 10 zile de la ședința de constituire, deputații aleg Președintele Parlamentului, vicepreședinții și Biroul permanent. Tot atunci se formează fracțiunile parlamentare;
  • După consultări cu fracțiunile, președintele desemnează un candidat la funcția de prim-ministru;
  • În 15 zile, candidatul prezintă programul de activitate și lista miniștrilor;
  • Guvernul este învestit prin votul majorității deputaților;
  • În cel mult 14 zile de la votul de învestitură din Parlament, președintele țării semnează decretul de numire;
  • Membrii Guvernului depun jurământul — moment din care noul Cabinet își începe efectiv mandatul.
Dorin Recean părăsește viața politică: „Voi depune mandatul de deputat după votarea noului Guvern”
Premierul Dorin Recean a anunțat că nu va prelua conducerea următorului Guvern. Acesta a precizat că părăsește viața publică și politică și revine în domeniul în care a activat înainte de preluarea mandatului de șef al Cabinetului de miniștri. Anunțul în acest sens a fost făcut astăzi, 13 octombrie, în