Guvernul a numit doi ambasadori și un consul general. Ei vor reprezenta R. Moldova în India, la Consiliul Europei și la Odesa
Guvernul Republicii Moldova a aprobat numirea a doi ambasadori și a unui consul general, în vederea consolidării reprezentării diplomatice a țării și a serviciilor oferite cetățenilor moldoveni aflați peste hotare. Astfel, Inga Ionesii a fost desemnată ambasadoare extraordinară și plenipotențiară a Republicii Moldova în India. Victor Lăpușneanu a fost numit ambasador și reprezentant permanent al Republicii Moldova pe lângă Consiliul Europei, iar Alexei Țurcan va ocupa funcția de consul general la Odesa, Ucraina.
Inga Ionesii are o experiență de peste 25 de ani în administrația publică, diplomație și cooperare economică internațională. În perioada 2016-2020, aceasta a fost ambasadoare a Republicii Moldova în Estonia. Anterior, a activat în cadrul Ministerului Economiei, Primăriei Chișinău și Ministerului Afacerilor Externe. Ea a fost implicată în negocierea și aplicarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană și a Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător. Din anul 2021 conduce Direcția management instituțional din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
Inga Ionesii a participat și la organizarea Summitului Comunității Politice Europene, găzduit de Republica Moldova în anul 2023.

Victor Lăpușneanu este diplomat de carieră și are o experiență de peste 20 de ani în serviciul diplomatic. Acesta a activat în mai multe direcții ale Ministerului Afacerilor Externe și a fost detașat în misiunile diplomatice ale Republicii Moldova de la Berlin, Vilnius și Strasbourg. În una dintre misiunile sale la Strasbourg, Victor Lăpușneanu a ocupat funcția de reprezentant permanent adjunct pe lângă Consiliul Europei.
Din august 2022, acesta conduce Direcția cooperare multilaterală și gestionează relațiile Republicii Moldova cu organizații precum ONU, Consiliul Europei, OSCE și NATO.

Alexei Țurcan, noul consul general la Odesa, are peste 25 de ani de experiență în domeniul consular. Pe parcursul carierei sale, acesta a activat în cadrul ambasadelor Republicii Moldova din Turcia și Rusia și a fost consul la Istanbul.
Între anii 2018 și 2023, Alexei Țurcan a ocupat funcția de consul general al Republicii Moldova la Iași. Din martie 2025, acesta activează la Consulatul General al Republicii Moldova din Odesa, iar din aprilie exercită interimatul conducerii misiunii.


