Grav accident în raionul Ceadîr-Lunga. Un copil de zece ani, lovit mortal în timp ce mergea spre școală

Grav accident în raionul Ceadîr-Lunga. Un copil de zece ani, lovit mortal în timp ce mergea spre școală
Sursa foto: Poliția R. Moldova

O fetiță de zece ani a fost lovită mortal de o mașină, în timp ce se deplasa pe marginea carosabilului spre școală. Tragedia s-a produs în această dimineață, în satul Baurci din raionul Ceadîr-Lunga.

Oamenii legii au stabilit preliminar că un bărbat de 74 de ani, la volanul unui Renault, din motive necunoscute deocamdată a pierdut controlul mașinii și a tamponat un copila.

În urma impactului, fetița de 10 ani a decedat pe loc. Fiind testat cu aparatul Drager s-a constatat că șoferul nu era în stare de ebrietate. Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, iar bărbatul se află în custodia poliției.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM