marți, 23 decembrie, 2025
  • USD
  • EUR
Grant de 1,85 milioane de euro pentru întreprinderile mici și mijlocii. Banii sunt destinați eficientizării energetice
Sursa foto: Getty Images

Grant de 1,85 milioane de euro pentru întreprinderile mici și mijlocii. Banii sunt destinați eficientizării energetice

Întreprinderile mici și mijlocii din R. Moldova vor benefica de finanțare nerambursabilă în valoare de 1,85 de milioane de euro pentru modernizarea tehnologică. Grantul este destinat pentru cofinanțarea investițiilor realizate de cel puțin 24 de întreprinderi micro, mici și mijlocii în tehnologii eficiente energetic, informează Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului 

Comisia parlamentară pentru politică externă a aprobat avizul consultativ privind semnarea Acordului de grant dintre Instituția Publică Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) și Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

Investițiile vor viza achiziționarea de echipamente, modernizarea sau înlocuirea tehnologiilor existente, precum și implementarea soluțiilor de energie regenerabilă. Astfel, se urmărește reducerea emisiilor și optimizarea consumului de resurse și generând beneficii de mediu măsurabile pe termen lung.

Energie mai ieftină și investiții în sistemul eolian: R. Moldova își modernizează domeniul energetic - anunțul făcut de ministrul Energiei
Republica Moldova a achiziționat energie electrică la un preț semnificativ mai mic decât tarifele reglementate, prin lansarea Pieței Intrazilnice de energie electrică. Prima tranzacție, realizată de OPEM între un furnizor local și un consumator industrial, a avut loc pe 18 decembrie 2025, pentru un volum de 1 MWh, la un

Mijloacele financiare vor fi utilizate pentru implementarea proiectului „Întreprinderi și Comune Puternice pentru Moldova”, care va fi realizat în perioada 1 decembrie 2025 – 30 septembrie 2026.

După semnare, Acordul de grant dintre ODA și GIZ va fi propus spre ratificare în plenul Parlamentului.

Vrei știrile pe scurt și rapid? Suntem și pe Telegram